D'ale mamei

Și m-am iertat apoi

m-am iertat

Ieri, după ce am fost la medic, am trecut prin mall ca să-i iau puiului de om ceva de mâncare. După ce a mâncat, s-a jucat, ne-am plimbat, apoi am mers cu ea la baie. Nu o să intru în prea multe detalii, știm cu toții ce se-ntâmplă când mergem într-un astfel de loc. 😅

Eram nedormită. Eram ușor iritată din cauza cuiva. Deși am decis să nu intru în discuții inutile și contradictorii, deși știam că eu aveam dreptate și aveam și dovada scrisă, tot m-a deranjat un pic toată treaba aia dintre mine și persoana respectivă. Așa că, la un moment dat, nefiind în cea mai bună formă a mea, când eram cu puiul de om în baie și-am văzut că îmi ajunsese surpriza numărul doi și pe mâini, mi-a trecut rapid prin cap un gând care imediat ce a prins formă în mintea mea, m-a făcut să mă simt de cacao: Păi da, normal că m-am murdărit și pe mâini de kkt. Puteam să stau la o cafea, nu în baie cu rahat pe mâini, mi-am spus.

Și, după ce mi-au intrat și ieșit din cap gândurile astea, pune puiul de om mâna pe mine într-un mod foarte gingaș și-mi spune zâmbind:

Te iubesc din tot sufletul meu!

M-am topit, evident. M-am kkt pe mine, cum s-ar spune, că tot sunt la capitolul ăsta.

Și-am zâmbit. Și m-am certat în gând pentru ceea ce-mi spusesem cu numai câteva clipe în urmă.

Sigur că nu a fost un moment grozav, cel puțin prima parte, pentru că declarația de la copilul meu a fost balsam pentru suflet, dar acum, privind în urmă, îmi dau seama c-a fost o chestie amuzantă (de prima parte zic). Dar atunci nu mi se părea amuzant deloc.

Nu fiecare zi e una bună. Nu fiecare moment e unul plin de inimioare, fluturași și unicorni. Sunt și zile de kkt, chiar și literal. Dar chiar și așa, chiar dacă uneori obosită și iritată fiind, îmi mai trece prin cap că e greu, frate, prefer să trec și prin greu, fiindcă greul ăla e firesc și vine însoțit de atât de multă iubire și de atât de multe momente minunate pe care le trăiesc ca mamă, le trăiesc alături de copilul meu.

M-am iertat acum pentru gândul ăla, pentru că aș fi preferat să fiu la o cafea în momentele alea. M-am iertat pentru că știu că sunt om. Că sunt obosită. Că greșesc și cu gândul și cu fapta, dar mă străduiesc să repar, să învăț, să fiu mîine un pic mai bună decât azi sau ieri. M-am iertat pentru că îmi iubesc copilul enorm și știu că doar pentru că m-am gândit într-un moment că aș prefera să beau o cafea decât să-mi șterg copilul la fund, nu înseamnă că merit să se arunce cu pietre-n mine. Nu e ca și cum mi-aș fi luat picioarele la spinare și m-aș fi dus la cafenea imediat, fără copil. Nu e ca și cum mi-aș fi dorit să ies din rolul de mamă. Departe de mine acest gând.

Și serios acum, cine n-ar prefera o cafea în loc să șteargă pe cineva la fund și să se mai și murdărească de rahat în timpul ăsta? 😁

Foto: Pexels (Ketut Subiyanto)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *