Te cuprind în brațe când simt că nimic nu are sens,
când am senzația că nimic nu merge bine, că mă pierd,
când simt furtuni în sufletul ăsta tânăr și bătrân,
în inima asta ruptă, ciobită, cusută și lipită.
Te cuprind în brațe, copilul meu, și atunci știu…
Știu că nimic altceva nu mai contează,
că va fi bine cumva, cândva, fiindcă am tot ce contează: pe tine,
fiindcă sunt lângă tine.
Îți pup obrajii, fruntea, nasul, tălpile, părul, palmele,
cu toată iubire care încape în mine,
cu tot dorul de iubire din a mea copilărie,
cu tot golul în care nu prea s-au așezat pupici de mamă și pentru mine.
Te privesc…
Te privesc ca pe o icoană, ca pe o pictură, ca pe o minune,
și nu prea-mi vine a crede că ești parte din mine,
te privesc și văd în tine magia din lume,
văd poezie și o scriu cu degete grăbite,
ca să nu pierd cuvinte, trăiri, emoție.
Te privesc și uit de tot ce e greu,
de tot ce atârnă de sufletul meu,
uit de aripile-mi frânte,
de cei care mi le-au tăiat,
pentru tine îmi vor crește altele,
vei ști că mama a tot încercat.
Te privesc și îmi spun că tu ești
sens
putere
iubire
curaj
inspirație
poezie
cântec
pictură
icoană
minune
soare
lună și stele
bucurie
liniște
tot…
Ce încerc să spun,
e că și mama are nevoie de tine, copile,
când te ține strâns în brațe,
când îți dă pupici,
când te privește
îi dai putere, copile,
îi faci zilele senine,
îi dai curaj și înțelepciune,
îi amintești ce contează cel mai mult
aici, acum, mereu,
oricând, oricum, oriunde.
Sursa foto: Unsplash (Caroline Hernandez)