E geamul deschis si bucataria se umple de cantecul vrabiilor. Sau de dialogul lor. Se vede cerul albastru, curat, senin si tot ce cuprind cu ochii e luminat de soare. Nu d-ala cu dinti, ci soarele de primavara, luminos si caldut.
Si, totusi, maine e Craciunul
Copacii sunt inmuguriti, la fel e si magnolia din vecini care decoreaza peisajul vazut din camera. Miroase a primavara, un pic a verde crud, a natura. Din pamantul umed au crescut un pic zambilele si alte flori.
Adie vantul, imbracam haine mai subtiri si iesim afara, in toata primavara vazuta pe fereastra in primele ore ale diminetii. Ne bucuram de soare, parfum de primavara si nu ne mai luam ochii de la natura vie, renascuta.
Spre seara cerul se intuneca. E innorat si peisajul este si de data asta unul de primavara. Ploua. E rece ploaia, se loveste de geam si se aude cantand pe acoperis. E linistita totusi. Si adormim pe muzica ei calma si placuta.
In ziua urmatoare o luam de la capat. E tot primavara, e cantec de pasari, copacii plini de muguri, pamantul udat de ploaie isi etaleaza cu mandrie verdele crud si emana parfum de primavara. Si de ploaie. Si de viu, de viata.
Iesim sa respiram primavara, sa simtim soarele cald ca o imbratisare, sa ne bucuram, sa fim. Scenariul e identic cu cel din ziua anterioara. Ploua apoi. Usor si rece.
Cam asa au fost ultimele trei zile. Si, totusi, maine e Craciunul. Imi aduc aminte de asta cand vad bradul impodobit, cand ne pregatim pentru ziua de sarbatoare, cand simt miros de portocala si de cozonac, cand copiii ies la colindat.
Mi-e dor totusi de un Craciun de poveste, cu toate cele de mai sus plus zapada. Multa, alba, rece. Un peisaj de poveste ca sa intregeasca povestea Craciunului. Asta imi doresc de Craciun: sa ninga.
Sursa foto: Pixabay
