Ne supărăm. Nu ne vorbim câteva ore, sau poate câteva zile sau mai mult. Ne spunem lucruri pe care nu ar fi trebuit să le rostim, dar când ne enervăm ne-o ia gura pe dinainte. Și ajungem să-i rănim pe oamenii dragi. Nimeni nu e perfect. Toți greșim. Tuturor ne pare rău. Ne promitem că vom avea mai multă grijă data viitoare, dar nu mereu ne iese.
Așa e în familie. Nu ne putem alege părinții, bunicii, frații, surorile, cumnații, cumnatele, verișorii și toate celelalte rude. Situațiile mai puțin plăcute cred că sunt inevitabile. Fac parte din viață, din noi, din relația noastră, din familie. Nu ne-ar plăcea să trecem prin astfel de momente, normal, dar ele se întâmplă totuși. Apar fără să ne dăm seama.
Și, totuși, rămânem o familie. La bine și la greu. Asta am văzut astăzi, când ne-am adunat mai mulți la restaurant pentru a-i sărbători pe mamaie și pe tataie, cu ocazia zilelor lor de naștere. Am lăsat la o parte grijile, supărările din trecut și pur și simplu ne-am bucurat unii de alții. Au fost momente frumoase, care ne-au bucurat pe toți, dar mai ales pe cei doi sărbătoriți, care au ajuns la o vârstă înaintată și cu siguranță le-a plăcut să se vadă înconjurați de cei dragi.
A fost emoționant și mi-am spus că uite, așa arată o familie: toți, cu mic cu mare, în jurul mesei, vorbind, râzând, bucurându-ne. Ne avem unii pe alții, așa imperfecți, greșind, călcând strâmb din când în când, spunând lucruri care nu ar trebui spuse, poate. Sau nu în felul ăla, ci cu mai multă diplomație, ținând cont și de sentimentele celuilalt.
Nu suntem toți la fel, dar avem același lucru în comun: familia. Suntem legați unii de alții într-un fel sau altul și mă bucur că în ciuda lucrurilor mai puțin plăcute, reușim să fim împreună, să avem parte de momente frumoase, să râdem, să glumim, să povestim, să fim.
Sursa foto: Unsplash (Paolo Bendandi)
