De astăzi sunt bunică. Puiul de om a adoptat un boboc de rață la scurt timp după ce a ieșit din ou, iar de atunci sunt de nedespărțit. Cu greu l-a lăsat când s-a pus la somn, la prânz, iar la câteva secunde după ce s-a trezit a cerut bobocul.
E mic, pufos și e ca un bebeluș care vorbește pe limba lui. E rotund, abia acum începe să meargă, ciugulește ușor tot ce prinde și își lipește corpul mic de hainele puiului de om și adoarme acolo.
Copila mea îl ia ușor în palmă, îl apropie de obrazul ei catifelat sau își apropie nasul mic de ciocul bebelușului ei. Se bucură că e mama lui, iar micul bebeluș de rață se bucură, de asemenea, că are o mamă care îl iubește, îl învelește ca să nu-i fie frig, zâmbește de fiecare dată când îl vede, îl protejează, se joacă cu el.
M-a întrebat cum se numește și i-am spus că poate ea să îi dea un nume dacă vrea. Îl cheamă Nini. Nu știm încă dacă este fată sau băiat. Mama lui spune că este băiat, habar nu am cum putem afla de la vârsta asta ce este, dar nici nu contează. Mama lui îl iubește fix așa cum este.
O privesc, zâmbesc și simt cum îmi crește inima. E o mamă bună acum pentru bebelușul de rață și sunt sigură că dacă va dori să aibă la un moment dat copil/copii, va fi o mamă tare bună.
Foto: Arhiva personală