D'ale mamei

Sunt o mamă care uneori adoarme cu ochii înlăcrimați

ochii înlăcrimați

Cred că orice mamă, și în general orice om a adormit măcar o dată cu ochii înlăcrimați. Mi s-a întâmplat și mie asta de nenumărate ori. Am plâns de teamă, de neputință, văzând și știind că al meu copil nu e bine. Am plâns rugându-mă să-i fie bine. Dar am plâns și de fericire, de recunoștință, din prea multă iubire, pentru că am șansa să fiu mama copilului meu.

De vreo câteva nopți adorm cu ochii înlăcrimați, dar nu sunt lacrimi d-alea amare, venite din durerea care-ți strânge uneori sufletul. Nu! De data aceasta sunt lacrimi provocate de prea mult râs în camera întunecată, alături de familia asta nouă pe care eu, puiul de om și domnul tati o formăm.

Eram obosită și abia așteptam să adorm. El la fel. Numai puiul de om, care nu părea că știe ce-i aia oboseală, avea chef de vorbă. Și ce chef! Avea un debit verbal cum nu mi-aș fi imaginat. Cred că la un moment dat pur și simplu a început să enumere tote cuvintele pe care poate să le pronunțe, fie clar, fie stâlcit și într-un mod drăgălaș și amuzant.

Vorbea ce vorbea, apoi ne spunea „noapte bună, babai (adică bye, bye)”, ne dădea pupici, tăcea câteva secunde, apoi o lua de la capăt. Am râs mult, până la lacrimi, până am simțit că mă doare burta. Am râs până când am simțit că adorm, și i-am spus puiului de om că ar trebui să dormim, totuși. A mai continuat așa un pic, am mai râs și eu un pic, dar tot cu lacrimi, și am adormit într-un final toți trei. Ce-i drept, cred că noi, oamenii mari și leșinați de somn, am adormit înaintea copilului. Sigur că ne mai trezim în timpul nopții și o auzim continuându-și poveștile în somn, și nu avem cum să nu zâmbim, așa adormiți cum suntem, dar asta-i altă poveste.

Lacrimile astea, de bucurie, de iubire, de la prea mult râs, dar și cele izvorâte din durerea de mamă, din neputința pe care o simți când copilului nu îi e bine, iar tu nu poți face altceva decât să-l ții în brațe, pentru că e nevoie de timp, poate de tratament, de un medic pentru ca puiul tău să fie din nou bine. Toate lacrimile astea fac parte din tine ca om, ca mamă, din povestea ta, din viață. Îți dau putere sau ți-o iau, te eliberează sau te strâng, sunt reale, așa ca tine, sunt bucăți din viața asta, așa cum este ea, cu bune și mai puțin bune.

Sursa foto: Unsplash (Nienke Burgers)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *