Showing 8 Result(s)
prima săptămână de grădiniță
Scrisori pentru Maria

Prima săptămână de grădiniță

Puiule, Poate peste ani n-o să-ți mai amintești, așa că îți povestesc acum, aici. Și, oricum, timpul care trece peste noi va ajunge să-mi șteargă poate din memorie detaliile, culorile, căldura, parfumul, o parte din emoțiile acelei zile. Prima ta zi la noua grădiniță a fost însorită și caldă, frumoasă, care amintea mai mult de vară decât de toamna pe …

pentru mama
Suntem parinti

Pentru mama care și-a lăsat copilul pentru prima dată la grădiniță

Poate ți-a fost greu, mamă, să te desprinzi. Ai fi vrut să-i mai ții mâna mică în mâna ta, să-ți mai îmbrățișezi copilul strâns, încă o dată, înainte de a-l lăsa pentru prima oară într-un loc nou, cu oameni noi. Aveai, poate, lacrimi în ochi când i-ai spus că-l iubești, înainte să te pregătești de plecare, iar copilul, pe jumătate …

tantrum
Bebelusi si copii

Astăzi s-a întâmplat. Din nou (Alt articol despre tantrum)

A trecut ceva vreme de la ultimul tantrum al puiului de om, genul ăla de tantrum care te face să simți că îmbătrânești 20 de ani în două minute, că ai putea începe și tu să faci fix ca puiul de om, că ai încercat tot ce era omenește posibil și nimic nu a funcționat și altele. Chiar zilele trecute …

cine ne mai înțelege
D'ale mamei

Cine ne mai înțelege pe noi, mamele?

Cine ne mai înțelege pe noi, mamele? Când cresc la noi sub piele, abia așteptăm să se nască, să-i vedem, să le mirosim părul, să îi strângem în brațe, să îi cunoaștem. Apoi ni se face dor de perioada în care în corpul nostru băteau două inimi. Abia așteptăm să crească, să ne jucăm, să ne plimbăm ținându-ne de mână, …

la scoala
D'ale mamei

Satul in care timpul a ramas pe loc la scoala si la gradinita

In satul in care inca se mai aude ecoul copilariei mele, unele lucruri au ramas la fel. Imi vad reflexia in oglinda, arata ca timpul a trecut si peste mine. Ma uit la cei de varsta mea, acum cu familie, casatoriti. S-au facut si ei oameni mari. Si, totusi, cand trec pe langa unele lcouri de la tara, din satul …