Scrisori pentru Maria

Te-aș ține în brațe o viață întreagă

în brațe

Copila mea cu păr de aur,

Atât de mare, de haotică, de nebună și de periculoasă mi se pare uneori lumea asta, încât îmi doresc să te țin aici, în brațe, lipită de mine, o viață întreagă. Ți-aș fi scut, te-aș proteja fără teamă și fără regrete. În brațele astea ale mele, chiar dacă pe zi ce trece îți devin din ce în ce mai mici, vei fi în siguranță, mereu acasă.

Dar nu pot face lucrul ăsta, pentru că lumea asta mare e și frumoasă, interesantă, chiar magică dacă o privești cu atenție și o trăiești din plin, iar dacă rămâi lipită de mine, nu o vei cunoaște niciodată, nu îi vei vedea toate fețele, nu vei învăța pe care să o eviți și pe care să o explorezi. Trebuie să-ți dau voie să îți deschizi aripile și să descoperi lumea, să guști viața, să devii om mare, chiar dacă asta înseamnă să te desprinzi de mine puțin câte puțin. Asta trebuie să facem noi, mamele, printre multe alte lucruri. Vă ținem în brațe o viață întreagă, oricând veți avea nevoie, dar nu mereu, fiindcă trebuie să învățați să zburați și singuri pe drumul vostru. Iar noi vă vom privi, ne vom face din ce în ce mai mici în urma voastră, ne vom împreuna palmele și, cu ochii înlăcrimați, ne vom ruga pentru voi și vă vom ruga să nu uitați de noi, să vă întoarceți din când în când acasă.

Să te țin în brațe ar fi ușor, dar ți-aș lua atât de multe bucurii, atât de multe experiențe, ți-aș frânge aripile, și nu pot să-ți fac asta. Te-am adus pe lume ca să trăiești pentru tine, așa cum simți că ți-e mai bine. Te-am adus pe lume ca să te învăț ce știu, să te fac om mare, și-apoi să te las, liberă, în lumea asta mare.

Știu că vei fi fericită, vei râde, vei zâmbi, vei iubi, vei trăi intens, frumos, furtunos, dar știu și că va fi greu uneori, va durea, vei simți nedreptățile lovindu-ți aripile, vei avea senzația că bocancii altora calcă pe visurile tale. Nu pot decât să-ți promit că brațele mele te vor aștepta mereu când vei avea nevoie de o îmbrățișare de la mama, ca acum, când îmi ajungi până la buric, când te port în brațe prin casă. Iar când n-o să mai fiu fizic aici, în lumea asta căreia te las, cumva, într-o formă sau alta, și cuibărită în inima ta, o să mă găsești. Și-ți mai promit că după ce va fi greu, va fi din nou bine.

Nu pot să te țin o viață întreagă în brațe, dar te voi ține atât și atunci când vei dori. Și-or să mă doară durerile tale, o să strâng pumnii până când unghiile îmi vor intra în carne, o să vin spre tine cu o furie nebună împotriva întregii lumi, spunându-mi că nu trebuia să te las din brațe, dar o să știm amândouă că nu poți fi fericit fără să plângi din când în când, n-o să te ridici mai sus dacă nu cazi uneori, n-o să înveți dacă nu greșești, n-o să iubești fără să suferi din iubire, n-o să poți dansa în ploaie dacă e mereu soare.

Cu iubire infinită,

mama care te-ar ține în brațe o viață întreagă, dar știe că nu se poate.

Sursa foto: Unsplash (Anna Hecker)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *