Timp, mai lasa-ma putin
sa o strang in brate
asa mica,
sa imi cuprinda degetul
cu toata manuta de om in miniatura,
sa se bucure de copilarie
la adapostul inocentei,
departe de grijile de om mare.
Timp, mai lasa-ma putin
sa-i fiu mama care poate orice,
sa ma vada invincibila,
frumoasa, cea mai buna.
Mai lasa-ma putin
sa fiu mama de bebelus,
sa ma emotionez
de primele dati cand face ceva,
de primele cuvinte.
Timp, mai lasa-ma putin,
ca in graba ta
ai trecut deja peste primul gangurit,
primii pasi,
primul cuvant
si alte prime dati.
Timp, mai lasa-ne putin
in lumea asta a noastra
in care ne e bine,
ne jucam, ne-mbratisam,
ii mangai spatele pana adoarme,
radem impreuna din te miri ce.
O privesc si ma gandesc
la cat de norocoasa sunt sa o am,
la cat de buna a fost viata cu mine
ca mi-a dat-o.
Mi-a pus-o in pantec
sa o cresc acolo
apoi mi-a pus-o in brate,
mi-a tatuat-o pe suflet.
Timp, mai lasa-ma putin
sa fiu mama de copil mic.
Mai am multe de invatat de la puiul meu.
Crezi ca ai putea
sa fii mai bland cu noi?
Te roaga o mama
Care stie ca al ei copil
va fi mic putin
si apoi om mare
o viata intreaga.
Sa-i lasi inocenta
si bucuria de a fi,
sa-i lasi zambetul pe buze
si curcubeul ce apare cand rade,
sa i le lasi, timp
sa nu i le iei
trecand grabit prin ea
si facand-o om mare
cum ne-ai facut pe noi.
Eu nu o las sa uite
de acel nu stiu ce
pe care-l are in ea,
pe care nu-l mai avem noi,
oamenii mari.
Dar fii bland si bun
si ajuta-ma si tu.
Mai lasa-ne putin
sa ne iubim, sa fim,
sa nu simt
ca doar am clipit
si s-a facut om mare.
Sursa foto: Pixabay (sasint)
