D'ale mamei

Testamentul mamei

testamentul mamei

Si va veni o zi, copila mea,
cand nu voi mai fi,
nici umbra, nici zambet sau lacrima,
nici privire, nici voce… nimic.

Dar tu sa stii, draga mea,
ca raman cumva cu tine,
cauta-ma in amintire,
asculta cum iti bat in piept
cand te gandesti la mine,
asculta povestile de noapte buna
care raman cu tine,
simte pupicii din talpa,
de pe obraji si maini,
ce ti-au acoperit pielea
de-a lungul anilor.
Iti las imbratisarile toate,
de la prima, pana la ultima,
de cand erai atat de mica
incat bratele mele luau forma ta,
pana am plecat de-aici.

Si cand va veni ziua,
sa ne desprindem din nou una de alta,
ca atunci cand te-ai nascut,
sa stii copila mea
ca-ti las toate cuvintele astea
ce-mi ies prin degete, prin carne,
despre si pentru tine,
iti las o lume-ntreaga,
mai saraca cu o mama,
dar bogata cu o fiica
atat de buna:
tu, copila.

Tu sa privesti cerul
si-n stele sa-ti iamginezi ca sunt,
iar de-acolo iti veghez somnul,
iti duc dorul,
te privesc si sunt mandra de tine,
te mangai cu raze de luna
si de soare,
si chiar daca un cantec de leagan nu pot sa-ti cant,
vocea pot sa ti-o ascult.

Si cand nu o sa mai fiu, copila,
peste ani si ani,
iti las promisiunea ca te iubesc
si te voi iubi mereu, oricum,
dincolo de viata, de stele,
de soare, luna si pamant.

Sursa foto: Pixabay

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *