Poate ti s-a spus, direct sau indirect, ca esti o mama naspa. Te-ai cam framantat in tine, ti-ai ros unghiile, parca ai adormit greu desi erai obosita, ai tot auzit in minte ecoul cuvintelor intepatoare. Oare chiar asa e? Chiar esti o mama naspa?
Sa ridice mana mamele care au auzit numai cuvinte de lauda, cele care nu au vazut sprancene ridicate dezaprobator in legatura cu modul in care isi cresc si educa micutii, mamele vazute ca un model din toate punctele de vedere. Exista astfel de mame?
Toate suntem aratate cu degetul si la randul nostru…
Am ajuns la concluzia ca toate mamele sunt rele. Nu, nu ma intelegeti gresit. Sunt mame naspa din punctul de vedere al altor mame. Toate suntem aratate cu degetul si la randul nostru ne gasim in situatia in care spunem ca noi am fi procedat altfel daca eram in locul unei alte mamici. Eu, oricat as incerca, uneori nu ma pot abtine. Si voi da si un exemplu. Bebelus de o luna si un pic, racit inainte de botez. Cica era o raceala cam nasoala. Medicul de familie i-a prescris un tratament care parea sa nu prea dea rezultate. Eu as fi mers la mai multi medici daca, Doamne fereste, eram in situatia ei. Ea nu a facut asta. Ca daca il interneaza pe bebe si trebuie sa amane botezul, ca daca una sau alta. Sigur, acum cel mic e bine din fericire, poate sitiatia nici nu mi-a fost prezentata chiar realist de cea care mi-a povestit-o.
Cred ca in anumite momente toate mamele sunt fie cele criricate, fie cele care ridica degetul spre alte mame
Cred ca in anumite momente toate mamele sunt fie cele criricate, fie cele care ridica degetul spre alte mame. Imi doresc sa nu mai fac asta, ma stapanesc, uneori imi iese, alteori nu. Nu sunt mandra de mine, dar nu ma pot abtine. Tin totusi pentru mine (si sot, normal, ca d-aia s-a insurat cu mine), observatiile. I le-as spune mamei numai daca e vorba de o greseala evidenta care i-ar dauna copilului intr-un fel sau altul. In rest, fiecare alege cum isi creste si educa puiul de om si, stiind cat de naspa e sa fii aratat cu degetul, incerc sa nu arat nici eu. Incerc, am spus. Nu-mi iese de fiecare data. Si asta am mai spus. 😀
Din toata povestea asta am inteles ceva. Toate suntem mame naspa uneori. Judecam, suntem judecate. O fi natura umana, cine stie?
Stiu doar ca ar trebui sa fim mai intelegatoare unele cu altele pentru ca suntem in aceeași oala, crestem toate pui de om. Sa ne fim alaturi in loc sa ne indepartam una de alta prin lucruri care dor in suflet, in orgoliu, in tot ce suntem noi. Mai ales in sufletul de mama.
Copilul este singurul care stie ce fel de mama esti cu adevarat
Si am mai ajuns la o concluzie. Nu trebuie sa ne pese de ceea ce se spune sau crede despre noi. Sa zambim, cu buzele rujate sau usor crapate de vant, in loc sa ni le muscam de durere si frustrare si pentru a nu riposta. Nimeni nu stie ce fel de mame suntem si nu ne poate cataloga nimeni doar pentru ca am ales sa incepem diveraificarea la 6 luni, nu la 4, pentru ca… orice. Oricum, orice ai face, cineva tot va avea ceva de spus la un moment dat.
Copilul este singurul care stie ce fel de mama esti cu adevarat. Daca e fericit, iubit, ingrijit, i se ofera atentie, afectiune, atunci esti o mama buna. Chiar daca nu ii calci hainele de fiecare data, ii dai o portie de lapte mai mare chiar daca nu ai vorbit inainte cu pediatrul, il tii in brate cand toate vocile iti spun ca asa il vei invata si il vei purta in brate pana se marita sau se insoara, chiar daca nu ii dai sa manance anumite lucruri pentru ca, aparent, pofteste, chiar daca… chiar daca…
Sursa foto: Pixabay
Despre cum imbraci bebelusul: “Te rog eu, imbrac-o!”
Daca bataia e rupta din rai, atunci iubirea de unde vine?
Concediul de crestere a copilului sau cei doi ani de vacanta pentru mama
