Suntem parinti

Toate sunt trecatoare

Toate sunt trecatoare

Toate sunt trecatoare imi tot spune mama, in special cand ceva nu foarte ok se intampla. Cred ca pentru ea asta e colacul de salvare in multe momente in care simte ca se pierde in probleme, ganduri. Incetul cu incetul am inceput si eu sa ma agat de cele trei cuvinte. Nu mereu. Dar sunt momente in care simt ca daca nu as crede asta, nu as mai putea trece peste nimic. Si cumva, lucrurile au un mod al lor de a se aseza. Cumva, totul se rezolva. Ca mai raman coji pe rana si uneori se mai rup, e alta poveste. Dar oricum, durerea nu mai e atat de mare pentru ca greul a trecut.

Problema este ca nu numai lucrurile neplacute trec. Si cele frumoase, momentele in care ai vrea sa apesi un buton si timpul sa nu mai treaca, sa te lase sa te bucuri de ce simti, vezi, traiesti. Observ trecerea dureros timpului, lucrurile astea efemere, in special de cand sunt mama. A zburat aproape un an de cand s-a nascut Maria. Si cate s-au intamplat in toata perioada asta…

Toate sunt trecatoare

Au trecut primele zambete ale puiului, primul ras colorat, prima data cand s-a ridicat singura in picioare, primul “mama”, primul “tata” si multe acele prime dati. Sigur, urmeaza atat de multe alte experiente de trait impreuna, atat de multa iubire de primit si oferit, atat de multa bucurie alaturi de minunea mea. Dar gandindu-ma la toate orele si zilele si lunile care au trecut peste noi, de cand suntem trei, simt ca ma apasa greutatea unui adevar pe care uneori il ignoram sau poate chiar il uitam: toate sunt trecatoare. Asta inseamna ca si bucuriile si trisetile si viata si noi.

Si daca tot nu pot sa opresc timpul, nu am descoperit butonul ala care sa ne permita sa traim acel ceva special, al nostru, mai mult, macar sa profit de timpul pe care l-am primit. Trecator, cum e el. Ma uit la puiul meu cum creste sub privirea mea, cum se schimba, cum devine din ce in ce mai independenta in anumite privinte.

Vreau sa fac ca fiecare secunda alaturi de ea sa conteze pentru amandoua, sa nu risipim nici macar o farama din timp, pentru ca in curand o voi vedea mare, cu propriii ei copii. Si atunci as vrea ca amandoua sa ne amintim cu drag si dor de copilaria ei, sa avem certitudinea ca am trait o din plin, ca i-am gustat toate experientele frumoase, ca desi poate se putea mai bine de atat, nici nu am schimba mare lucru, pentru ca am facut ca totul sa conteaze, chiar si firimitura aceea de secunda care trece neobservata pe langa noi si prin noi.

Stiu ca e imposibil uneori sa renuntam la ceea ce avem de facut. Vasele nu pot sta o eternitate in chiuveta, asteptand sa fie spalate, hainele din cosul de rufe trebuie sa ajunga in masina de spalat inainte sa puna stapanire pe intreaga casa si tot asa. Dar, cand putem, sa rupem din timpul dedicat altor activitati, pentru a ne vedea copiii crescand, pentru a-i iubi si pentru a primi iubirea lor. Peste ani, nu ne vom aminti de treburile casnice amanate un pic, ci de bucuria traita in familie.

Sursa foto: Pixabay

Mi-era teama ca nu o sa fiu o mama buna

Cum tii bebelusul ocupat. La asta nu m-as fi gandit

Te-a invatat ma-ta in brate!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *