Am multe defecte, pe unele încerc să le corectez, pe altele nu am cum, le accept și mă accept așa cum sunt. Nu am cum să fiu perfectă și nici nu vreau asta. Vreau să fiu bine cu mine. Asta e cel mai important. Și lucrez la lucrul ăsta.
Unul dintre defectele mele: nu știu când să mă opresc din vorbit, din povestit despre mine, despre noi. Mi se părea o idee bună să le dau anumite informații unor persoane pentru a se simți incluse în viața celei mici fiindcă știu cât de dragă le este. Numai că, toată treaba asta a ajuns să îmi facă rău. Lucruri pe care le-am spus (nu orice, nu totul, nici chiar așa) au fost cumva întoarse împotriva mea fie când eram foarte vulnerabilă, ceea ce m-a durut teribil, fie când îmi era lumea mai dragă, ceea ce m-a înfuriat teribil.
M-am convins că tot ce spun poate și va fi folosit împotriva mea, așa că acum prefer să ofer informații limitate, scurte și la obiect pentru a mă proteja. Pentru ca lucrurile să funcționeze e nevoie ca toate persoanele din poveste să se implice, să își dea interesul, să aibă grijă să nu te lovească acolo unde te doare cel mai tare. Dacă nu se poate, nu se poate. Eu știu că am încercat.
Am știut întotdeauna că nu e în regulă să dezvălui prea multe lucruri altora. E bine ca unele informații să rămână pentru tine, să fie dezvăluite în anumite momente, atunci când sau dacă va fi cazul. Dar cred că simțeam cumva și nevoia de a crea o conexiune cu oamenii respectivi, fiindcă nu prea am avut parte de așa ceva și încă din copilărie am căutat-o, așa că am tot încercat și încercat.
A fost o lecție pe care trebuia să o învăț la un moment dat și acum lucrez la asta. Nu mai vreau ca informațiile pe care eu le cred drăguțe, amuzante, simple, să ajungă să mă rănească la un moment dat. Merit mai mult de atât. Iar dacă eu nu mă protejez, nimeni nu o va face în locul meu.
Foto: Pexels (Jure Širić)