După ceva luni de așteptare și după multe ședințe de logopedie, care vor continua, puiul de om a început în sfârșit să vorbească. E absolut delicioasă când stâlcește cuvintele și nu oricine o poate înțelege uneori. Pentru ea, cartofii sunt totoși, de exemplu. Și despre acești totoși este vorba în articol.
Duminică am ieșit, i s-a făcut copilului foame, ne-am oprit undeva ca să mâncăm. Vine chelnerul, ne ia comanda, iar puiul de om îi spune: totooooși. Se uită la ea, nu înțelege ce vrea să-i spună. Îi explic eu că îi e foame copilului și vrea cartofi. El se gândea că poate cere gogoși.
Totoooși, totoooși, repeta ea. I-am spus chlenerului să aducă salata și cartofii mai repede, că brusc, copilului îi era și foame, și poftă de totoși.
A venit repede comanda și a mâncat puiul de om de parcă nici nu mâncase înainte de a pleca de acasă, de parcă zile bune nu ar fi știut ce e aia mâncare. Ar fi mâncat cu două guri dacă ar fi putut.
Poate i-a plăcut mult mâncarea și fiindcă a fost comandată de ea. Îmi aduc aminte că în trecut, când mâncam pe undeva, eu puneam capul în pământ când trebuie să dau comanda și trebuia ca altcineva să comande pentru mine. Mă bucur că puiul de om nu îmi seamănă în această privință, că știe ce vrea, știe să ceară, știe să se descurce, nu îi este rușine.
Apoi, cu totoșii, salata și carnea în burtică, a plecat puiul de om împreună cu noi spre casă. Iar eu am plecat mândră de copila mea și bineînțeles și amuzată.
Sursa foto: Unsplash (Jelleke Vanooteghem)
