Săptămâna trecută s-au împlinit trei ani de la cununia noastră civilă, dar pentru că ba nu am avut timp, ba nu m-am simțit bine, nu am reușit să scriu până acum un articol despre asta.
Mă uit în urmă și am senzația că a trecut o viață de când am devenit soț și soție. Ultimii trei ani au fost plini, viața noastră s-a schimbat mult, noi ne-am schimbat. Am devenit părinți și am învățat multe lucruri din această experiență care ne-a schimbat, am reușit să ne mutăm într-un loc în care avem mai mult spațiu, am trecut prin momente frumoase, dar și prin situații dificile care inevitabil și-au pus amprenta asupra noastră și asupra relației noastre.
Nu ne-a fost mereu ușor. Au fost și zile în care, dintr-un motiv sau altul, m-am întrebat dacă într-adevăr suntem potriviți unul pentru altul, dacă mai are sens să rămânem împreună, dacă suntem feirciți cu adevărat, dacă ne facem mai mult bine unul altuia, sau mai mult rău. Nu, nu sunt genul care renunță ușor la oameni, ba din contră.
Mă gândesc că nu e mereu ușor să fii căsătorit, nu are cum să fie astfel. Ne certăm, ne supărăm, ne împăcăm, greșim, reparăm, ne oferim alte șanse, ne cerm scuze, ne doare, ne pansăm rănile din suflet, ne promitem că va fi mai bine și avem grijă de noi înșine și de relație.
În cei trei ani de când suntem soț și soție, am trăit și experiențe frumoase, am râs, ne-am bucurat, ne-am ținut de mână, am fost spijin unul pentru celălalt, ne-am încurajat, ne-am dat putere, am crezut și pentru celălalt când el nu mai putea să creadă.
În acești trei ani am crescut împreună un copil care ne luminează viața în fiecare zi. Ne-am crescut și ne creștem puiul de om cu iubire, înțelegere, respect, și deși suntem departe de a fi părinții perfecți, ne străduim să fim părinții de care are nevoie copilul nostru.
În cei trei ani l-am văzut și într-un alt rol, cel de tată, și trebuie să spun că îmi place să-l văd astfel. E un tată bun, implicat și asta mă bucură enorm fiindcă puiul de om se simte iubită și în siguranță lângă tatăl ei, care la rândul lui trăiește experiențe frumoase alături de copilul nostru.
Mi s-a spus cândva că poate noi doi trebuia să ne întâlnim pentru ca din noi să se nască puiul de om. Am plâns mult atunci. Refuzam să cred că nu poate exista un „noi”, că poate va veni o zi în care vom deveni străini, doi părinți divorțați, că mă voi trezi dimineața fără el lângă mine, lângă noi. M-a durut mult ceea ce am auzit, dar în timp mi-am dat seama că acest „noi” nu e un lucru garantat. Nu știm ce ne rezervă viața, nu știm dacă vom funcționa bine împreună mereu, însă ne dorim asta și facem tot ce știm și putem ca să rămânem împreună.
Nu e ușor să fii căsătorit, trebuie să „muncești” pentru a păstra relația, pentru că un certificat de căsătorie nu ne garantează că vom fi împreună până la adânci bătrâneți. Zi de zi trebuie să avem grijă de noi și de relația noastră. Nu ne iese mereu, dar suntem dispuși să o luăm de la capăt.
Trei ani frumoși, ușori și grei, cu râs mult, cu zâmbete și lacrimi, cu dezamăgiri, cu reușite, cu de toate, așa cum e în viață.
Sursa foto: Unsplash (Taylor Deas-Melesh)