Cu ani și ani în urmă, vârsta asta mi se părea teribil de îndepărtată. Imposibil de atins. Și, totuși, într-una din zilele trecute s-a întâmplat. Am împlinit treizeci de ani. Am schimbat prefixul, așa cum mi s-a tot spus în perioada asta. Și tot cu ocazia acestei aniversări am fost întrebată cum mă simt.
Cum mă simt? Mă simt eu. Nu-mi simt vârsta, nu mi-e teamă să îmbătrânesc. Din contră, cred că este un privilegiu să înaintezi în vârstă și, din păcate, nu toți îl au. Sunt recunoscătoare pentru că sunt. Aici. Acum.
Sunt momente în care îmi simt sufletul greu și bătrân și mă întreb cât mai poate să ducă. Sunt alte momente în care mă întreb dacă par mai mică decât fiica mea, care în curând va împlini patru ani.
Am învățat multe în cele trei decenii de când sunt aici, dar mai sunt foarte multe de învățat, de descoperit, de trăit, de vindecat, de îndreptat, de acceptat și îmi doresc să fiu cât mai mult pe lumea asta ca să mă bucur de viață, de mine, de minunea care-mi spune „mami”, de oamenii dragi.
Am primit și daruri frumoase de ziua mea. Cel mai minunat și mai neprețuit a venit de la puiul de om, care mi-a cântat (a început cu vreo două zile înainte de ziua mea de naștere) Mulți ani trăiască. M-a pupat, m-a îmbrățișat și mi-a urat La mulți ani și pe cuvânt că niciun alt cadou nu avea cum să se ridice la nivelul acestuia. M-am bucurat tare să primesc urări din partea apropiaților, care și-au adus aminte de ziua mea de naștere fără vreun ajutor de la rețelele sociale. Unele urări ajung mai devreme, altele mai târziu, dar mă bucur de toate, pentru că oamenii aceia și-au luat din timpul lor ca să mă sune sau să îmi scrie. S-au uitat pe calendar și și-au adus aminte de mine, într-o zi de miercuri, când poate erau la serviciu, aveau de trimis nu știu câte e-mailuri, poate se treziseră cu fața la cearceaf. Și, cu toate astea, s-au oprit pentru scurt timp pentru mine.
Viața la treizeci de ani e cu de toate. Așa cum e în viață, la orice vârstă. Cu bune și mai puțin bune. Cu ceva experiență de viață și niște maturitate. Cu lecții învățate, nu toate într-un mod plăcut. Cu visuri împlinite și altele care-și așteaptă rândul. Cu oameni buni, cu oameni care au rămas, cu oameni care au ales să plece. Cu prieteni. Puțini, dar buni. Cu zile cu ploaie și zile cu soare și curcubeie. Cu sare și piper. Cu iubire.
Foto: Pexels (Magda Ehlers)