Tu m-ai făcut mamă,
m-am născut cu tine odată,
și tu m-ai adus pe mine pe lume,
iar sufletul tău cu al meu de mână de atunci se ține.
M-ai ales pe mine dintre toate
să-ți fiu casă și acasă, să-mi crești sub coaste,
îmi modelezi inima cu mâinile mici
și coși pe ea pupici peste pupici.
M-ai făcut mamă și m-ai învățat
că viața nu se măsoară-n timp, ci în iubire
în ochii tăi blânzi am văzut
cum să fiu mamă pentru tine.
Tu m-ai făcut mamă
și de când mi-ai apărut sub piele așa mă mai cheamă:
”mama”. E ca mierea cuvântul pe buzele tale
de trandafir cu roșii petale.
M-ai făcut mamă și mi-ai arătat
că noaptea se face zi, că luna stă cu noi în pat,
ne spune poezii, ne ține companie
când nu poți să dormi, când ceva nu e bine.
Tu m-ai făcut mamă, copile,
m-ai făcut să mă uit și-n colțuri de suflet, străine,
să mă întorc pe dos, să vreau să vindec în mine,
să pun petice pe inima de mamă ce bate și pentru tine.
Tu m-ai învățat cum să fiu mamă,
mă ierți când greșesc și văd că nu suntem de-o seamă,
că tu copil mic, viață nouă pe lume
știi uneori mai multe decât mine.
Îți mulțumesc, copile, îți mulțumesc, minune,
că pântecul meu l-ai ales să te crească,
ale mele brațe le-ai ales să te iubească,
ai mei ochi i-ai ales să te privească.
Sursa foto: Unsplash (Douglas Lopez)

