Umerii mamei
sunt uneori scuturati de lacrimi,
de dureri numai de ea stiute,
de doruri ce-i fac sufletul ghem,
de frici, de tristeti,
in noptile tarzii,
in diminetile cu rasarit de poezie,
cu ploi reci,
cu ganduri ce dor pana la carne.
Aceiasi umeri
se elibereaza de poveri,
devin usori,
ca respiratia,
ca linistea din suflet,
cand puiul de om
isi pune capul pe ei.
Aceiasi umeri,
candva impovarati,
de lacrimi scuturati,
miros a inocenta,
a bebelus,
a ras de copil,
a somnul linistit
numai in bratele mamei dormit.
Umerii mamei
sunt leagan,
sunt cantec,
sunt acasa,
sunt zambet,
sunt usurati de dureri,
de ganduri, de frici, de poveri,
cand puiul de om gaseste pe ei,
alinare, caldura mamei, liniste.
Umerii mamei
peste ani cazuti un pic,
de la atata viata
pe care o duc,
vor fi intotdeauna acasa, liniste, iubire,
pentru copilul ei care copilul in brate isi tine.
Sursa foto: Pixabay (DikaRukmana)
