A început ca o simplă răceală. S-a dovedit a fi ceva mai mult de atât, ceva ce s-a „lipit” de puiul de om după două zile de grădiniță. Primele două zile de grădiniță din viața ei. După două consultații la camera de gardă, una la medicul de familie, niște investigații și pe la altă clinică am aflat despre ce era vorba. După nopți albe, „Ce vrei să papi? Nimic”, „E important să bei apă, ai nevoie de hidratare, bea apă, te rog, cât de puțină”, după ore în care nu avea chef de nimic, voia să doarmă, îmi adormea numai în brațe, după zile și nopți în care i-am simțit fruntea fierbinte sub palmă, după tratament, după zile și nopți în care sufletul mi se rupea în milioane de bucăți ce îmi sfâșiau fiecare celulă, puiul de om a început să fie din ce în ce mai bine.
Când am văzut că împrăștie prin pat toate culorile și cariocile, când mi-a spus că nu vrea să doarmă la prânz, când a făcut primele tantrumuri după toată perioada asta, când mi-a spus că îi e foame, când a cerut să punem muzică să danseze, când sărea în pat noaptea pentru că nu voia să doarmă, când a venit cu mine la bucătărie să mă ajute să fac mâncare și în câteva minute bucătăria arăta de parcă o sută de copii s-ar fi jucat acolo timp de o săptămână, după ce jucăriile au ajuns în câteva clipe să acopere covorul, să nu mai avem pe unde păși, m-am bucurat tare. Toate au fost dovada că puiul de om e bine din nou.
Ce tristă a fost casa cu toate la locul lor! Țipa liniștea în orele în care nu avea chef de nimic și nu voia decât să stea în pat, să doarmă.
Prefer o casă în care să te împiedici de jucării, în care să faci ordine și în cinci minute să nu mai existe nicio dovadă a faptului că ai strâns ceva pe acolo, prefer să fac mâncarea în cinci ore în loc de cincizeci de minute, să înceapă relaxarea de la prânz cu o oră mai târziu, să adorm noaptea un pic mai târziu, dar să adorm liniștită știind că puiul de om e bine, e lângă mine, a avut o zi plină, a mai învățat ceva, a mai descoperit altceva, s-a bucurat și m-am bucurat lângă copilul meu.
Așa că, dragi mame, să ne (și) bucurăm de dezordinea din casă, de pereții pe care fac primele opere de artă viitorii pictori, de tantrumul ăla care s-a declanșat pentru că voia să mănânce o căpșună, a primit căpșuna, dar voia să fie roz, nu roșie, de ce nu i-ai adus una roz, așa cum a colorat-o pe cea de la grădi? Să încercăm să îmbrățișăm și haosul anumitor zile. Poate sună ciudat și știu că nu ai cum să te gândești mereu la lucrurile astea, să îți păstrezi calmul, ești om, ai și altele pe cap, pe suflet. Dar sunteți bine, sănătoși, împreună și asta contează cel mai mult. Sunteți în universul vostru, nu e perfect, nu e totul la dungă, mai calci pe un cub de construit, mai găsești în pantofi boabe de orez după ce ați gătit în bucătărie, mai vrei dimineața cinci minute de somn dar nu primești nici măcar cinci secunde. Încearcă să vezi și partea plină a paharului, ce ai, nu numai ce îți lipsește, ce te bucură, nu numai ce te supără, ce te face să zâmbești, nu numai ce te face să plângi.
Sursa foto: Pexels (Karolina Grabowska)
