Mi-e dor de ea, ii spun domnului tati, seara, cand puiul de om doarme. Atat de dor mi se face de ochii ei albastri si senini, de rasul cald si colorat, de imbratisarile copilului nostru, de manuta ei intinsa spre mine ca sa ii dau un pupic, de modul in care ma priveste, de cel mai dulce cuvant auzit vreodata de mine: “mama”.
Mi se face dor sa o tin de manuta si sa ne plimbam impreuna, de jocurile ei, de lucrurile noi invatate, pe care abia asteapta sa le faca, de modul in care se preface ca stranuta, de cum imita animalele, de absolut tot. Atunci, cand imi vad copilul dormind, dupa cateva minute in care am putut sa ma odihnesc dupa o zi mai lunga si uneori obositoare, mi se face un dor nebun de copilul meu, de momentele noastre impreuna. Uneori ma uit la poze sau filmari cu ea, de parca nu ne-am mai vazut de o mie de ani.
Dar nu numai atunci mi se face dor. Sunt clipe in care imi privesc copilul si observ cat de mult s-a schimbat. Bebelusul care imi incapea cu totul in brate a devenit copilul care imi spune mama. Simt ca prea repede s-a scurs timpul, ca mult prea repede trece totul, ca daca mai clipesc de vreo doua ori, mai trec ceva ani peste noi. Stiu ca urmeaza ani si ani in fata noastra, ca sunt atatea de aflat si descoperit impreuna, ca urmeaza surprize, bucurii, multe prime dati alaturi de copilul nostru.
Dar stiu si ca mi-e dor de perioada in care era bebelus. De zilele care au trecut, cu fiecare secunda din ele. Mi-e dor pentru ca au venit si au plecat prea repede. Le-as fi vrut mai multe, mai lungi zilele alea, sa simt ca am gustat din ele, ca le-am savurat fiecare secunda, ca nu am ratat nimic, ca mi s-a intiparit in minte si pe inima absolut tot, orice, ca am trait din plin toate zambetele si bucuriile copilului, toate primele dati in care a facut ceva nou, toate privirile, toate gangurelile.
Cred ca asa e cand esti mama. Vezi viata altfel, o vezi prea scurta, o vrei cat mai generoasa cu voi, ca sa savurezi fiecare firimitura a timpului. Vrei timpul mai bland, mai bun cu voi. Cand esti mama cred ca asta e unul dintre lucrurile pe care ti le doresti cel mai mult: timp.
Sursa foto: Pexels (Taryn Elliott)