D'ale mamei

Vă rog, nu mai speriați copiii!

nu mai speriați copiii

Dragi părinți, bunici, mătușici, unchi, vecini, oameni necunoscuți care simțiți nevoia să interveniți în unele situații,

Vă rog să nu mai speriați copiii! Nu le mai spuneți că dacă nu mănâncă tot din farfurie, dacă nu sunt cuminți, dacă aleargă, dacă vorbesc tare, dacă se murdăresc sau dacă orice altceva, vine baubau, îi așteaptă după colț un câine fioros care o să-i mănânce, vine un păianjen care nu știu ce o să le facă sau mai știu eu ce.

Da, sunt solicitanți cei mici. Da, nu avem timp, energie, răbdare. Dar nu e vina lor pentru lucrurile astea. E copilăria lor și alta nu vor mai avea. E dreptul lor să se joace, să exploreze, să decidă că nu pot mânca chiar tot ce e în farfurie, să își manifeste fericirea râzând mai tare. Vă rog, lăsați-i să fie copii, iar voi fiți alături de ei în călătoria asta magică a lor prin lumea copilăriei. Fiți acolo ca să le explicați ce e bine și ce e rău, ca să îi ghidați la nevoie, ca să îi lăsați să învețe, uneori chiar din propriile greșeli de oameni mici. Fiți cu brațele și cu inimile deschise alături de ei, bucurați-le copilăria, nu o umbriți cu frici inutile. Din păcate, viața cu ale ei laturi mai puțin plăcute le va crea frici. Dar să nu mai adăugăm și noi altele, numai pentru că pe moment par a fi soluția care să ne ajute pe noi, adulții obosiți, plini de griji, ocupați. Să-i speriem nu e o soluție, iar pe termen lung pot apărea consecințe pe care cu siguranță nimeni nu și le dorește pentru acei copii pe care îi iubim atât de mult.

Observ că și oamenii pe care nu i-am văzut în viața noastră și pe care probabil nu-i vom mai vedea vreodată simt nevoia să se bage în discuțiile sau în problemele noastre, nu pot să-mi dau seama de ce, din moment ce nimeni nu le cere ajutorul.

Mi-a cerut într-o zi puiul de om înghețată. Nu i-am luat, trebuia să mergem acasă să mănânce mâncare gătită. Pentru că a primit un refuz, s-a așezat pe jos în fața magazinului și a încpeut să protesteze. O doamnă decide că e o idee bună să o anunțe că dacă mănâncă înghețată, o să o ducă la spital să o interneze. După experiența de coșmar din spital, din luna ianuarie, când a auzit puiul de om cuvintele „spital” și „internat” s-a schimbat la față. Era speriată, uitase și de înghețată. Mi s-a făcut greață. Nici nu am știut cum să reacționez, femeia a intrat imediat în magazin, eram cu ochii pe copil, fiindcă știam prin ce a trecut și chiar și acum plânge și tremură când vine vorba de doctori. Am luat-o în brațe, nici nu mai știu ce i-am spus, și îmi părea rău că nu i-am zis doamnei ceva, că poate cu altă ocazie nu va mai sări imediat la comentarii inutile când va mai trece pe lângă copii supărați pentru că părinții le refuză ceva.

Tu, ca străin, nu știi nimic despre acel copil și despre acel părinte, așa că dacă nu ți se cere ajutorul și dacă nu ai ceva bun de zis, taci și mergi pe drumul tău ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat. Simplu, așa-i?

Deci, vă rog, nu mai speriați copiii cu animale fioroase, personaje imaginare, întâmplări care nu vor avea niciodată loc. Uitați-vă puțin în ochii lor. E atâta inocență acolo, atâta dor de joacă, atâta curiozitate, atâta iubire, atâta energie! Prin ochii aceia mici vedeți sufletele lor. De ce să puneți acolo frici, când sunt atât de multe lucruri frumoase pe care le puteți lăsa acolo?

Sursa foto: Unsplash (Charlein Gracia)

Leave a Reply

Your email address will not be published.