Va veni o vreme când brațele mele nu vor mai fi singurul acasă pentru tine,
când vom respira răsărituri și apusuri în case diferite,
când vom merge pe stradă ținând alte mâini în mâinile noastre,
tu pe a copilului și a soțului tău, eu pe a tatălui tău,
când vom merge pe stradă și ne vom agăța privirile
de-o mamă cu al ei copil și ne vom aduce aminte de acum.
Va veni o vreme când nu o să mai vii la mine
să-ți pup răni, să-ți șterg lacrimi,
când o să pleci pe drumul tău de om mare,
iar eu voi rămâne din ce în ce mai mică
uitându-mă după tine,
rugându-mă pentru tine,
zâmbind și lăcrimând în același timp,
de fericire și dor,
de iubire și teamă,
de sentimente amestecate în inima de mamă.
Va veni o vreme când mâna mea va tânji după mâna ta mică,
să o cuprindă, să o atingă, să o încălzească în zilele mai reci,
când brațelor mele le va fi dor de corpul tău mic, lipit de al meu,
când voi privi hainele ce-ți vor rămâne mici și-o să simt un nod în stomac de la atâta dor
de copilul meu mic, devenit om mare.
Va veni o vreme când vei fi și tu adult, soție, mamă, bunică,
și-o să simt că viața mi-a rămas mică,
și-o să fiu recunoscătoare că-mi ești, că-ți sunt,
că ni s-au împletit viețile aici, pe pământ,
și de ne-om naște iar, peste ani și ani în lumea asta,
tot pe tine te vreau să-mi fii copil, să-mi fii minune și binecuvântare,
tot pe tine te-aș purta sub inimă nouă luni
și-n inimă multe vieți la rând.
Foto: Pexels
