Întotdeauna am spus că-mi displace vara. Că prea multă căldură, că prea multe insecte, că una, că alta. Dar, dacă privesc în urmă, la toate verile prin care am trecut, îmi dau seama că în ciuda micilor neplăceri, am adunat multe amintiri frumoase. M-am bucurat, m-am distrat, am trăit intens întâmplări pe care cred că numai vara le poate oferi și le poate face atât de memorabile.
Vara m-am jucat, am alergat, m-am plimbat, am legat prietenii, am cunoscut oameni noi, acei oameni despre care știi că sunt temporari, dar e OK, veți avea niște povești comune despre care să vorbiți peste ani. Și veți râde, veți zâmbi, vă va fi dor, veți fi recunoscători pentru ce a fost.
Vara am ieșit afară, în ploaie. N-am dansat, n-am dansul în sânge, dar a fost perfect fix cum s-a întâmplat. M-am simțit vie, fericită pentru că sunt și pentru momentele acelea în care nu exista nimic altceva pe lume în afară de mine și de ploaia care răpăia. A fost magic, am simțit eternitatea prin toți porii, prin fiecare picătură de ploaie călduță.
Nopțile de vară le-am întâmpinat cu geamul larg deschis, iar pe acolo curgeau în valuri cântecele greierilor, răcoarea dulce și plăcută, parfumul inconfundabil al verii, al ierbii, parcă al vieții însăși.
Într-o vară m-am îndrăgostit pe bune și-am simțit că era altfel decât de obicei. Și-a fost. Și încă este.
Vara mă puneam pe bicicletă și pedalam de parcă zburam. Mă simțeam liberă, eram copilă și nu știam să trăiesc decât aici și acum. Restul nu conta. Îmi întindeam aripile și străbăteam satul în lung și-n lat, ajungeam și prin satele vecine, simțeam vântul în păr, viața îmi bătea în piept și râdeam cu gura până la urechi. Oh, și acum îmi aduc aminte întâmplările de-atunci și simt cum buzele schițează un zâmbet.
Vara ne plimbam prin pădure, ne răcoream în râul care șerpuiește și acum printre copacii verzi, ale căror frunze foșnesc sublim la fiecare adiere.
Vara eram mai mereu pe drum, rareori acasă, de obicei cu un colț de pâine în mână. Aruncam repede în el niște brânză și felii de roșii coapte bine, culese din grădină, mai scoteam o găleată cu apă din fântânile care ne ieșeau în cale, ca să ne ostoim setea.
Vara mă trezeam la prânz, adormeam când cântau cocoșii la ivirea zorilor, visam mult, scriam, citeam și călătoream astfel prin lumi noi, printre oameni mai mult sau mai puțin obișnuiți. Doamne, prin câte lumi am trăit astfel, pagină după pagină, carte după carte!
Și-am înțeles că am învățat multe vara și de la vară. E imperfectă, dar are și momentele ei perfecte. E ca-n viață. Cu bune și mai puțin bune, dar dacă înveți să te bucuri de micile lucruri, să le vezi mari și perfecte, rotunde ca o lună plină, asta contează.
Sursa foto: Unsplash