Ne-am urcat în tren luni de dimineață și am venit la țară. Departe de agitația orașului, de căldura sufocantă, de zilele mereu la fel, de oamenii grăbiți, de mașini multe. Aici e altfel. Aici pare că ai mai mult timp, zilele sunt la fel și, totuși, diferite. Aici căldura verii se simte altfel, e mai blândă. Aici auzi păsările ciripind, greierii cântând printre firele de iarbă, nu mașinile care trec una după alta, într-un du-te-vino continuu.
Aici puiul de om e fericit. Are în fiecare zi tălpile murdare fiindcă îi place să meargă numai desculță. Merge și aleargă cu o libertate și cu o bucurie cum n-am văzut în altă parte să aibă. Nu la fel.
Mănâncă roșii parfumate și gustoase culese din grădină, gustă din corcodușele grase, coapte, colorate, culese de pe crengile bogate și cere „pobumb”, iar când e fiert și călduț, mușcă din el cu poftă, iar boabele galbene, gustoase, trosnesc între dințișorii ei ca niște perle.
Aici nu are timp să se plictisească. Își ia puiul, devenit între timp găină, și stă cu el în brațe sau îl plimbă în căruț. Mănâncă împreună miez de pâine, iar găina, lacomă, îi ia puiului de om din bucățile de pâine. Se distrează amândouă ca niște prietene care se știu de o viață. Acum au apărut și câțiva „boboși”, care-i sunt tare dragi copilului.
În fiecare dimineață, imediat ce se trezește, cere să meargă afară. Ne întâmpină o răcoare blândă, plăcută, un miros de iarbă îmbrăcată în rouă, și razele soarelui ne mângâie ușor și călduț fața. Activitățile continuă ca și când nu ar fi fost întrerupte de o noapte de somn.
Seara, puiul de om descoperă „nuna” pe cer și de fiecare dată se bucură de parcă ar fi pentru prima dată când face acea descoperire. „Ute, mami, nuna! Nuna, mami, nunaaa”, spune ea în timp ce țopăie pe lângă mine și râde, bucurându-se cum numai copiii știu să se bucure.
Când ieșim la plimbare vede animale, aleargă după fluturi, culege floricele și continuă să se bucure de lucruri mici. Pentru ea totul e o bucurie, totul e joc și joacă, totul e bine și frumos, e fix așa cum trebuie să fie. Nu are nevoie de nimic altceva pentru a fi fericită. Ne are pe noi aproape, are libertate, tălpile goale, o curiozitate care o poartă prin diverse locuri și situații, vrea să învețe lucruri, își descoperă zi de zi independența și ne uimește prin ceea ce face, spune, prin tot ce este.
Cred că pentru un copil, viața la țară este ca o poveste. Pentru mine așa a fost, mereu îmi aduc aminte cu bucurie de perioada aceea și îmi doresc ca și al meu copil să se bucure de această experiență. Chiar dacă nu se poate în fiecare zi, măcar atunci când reușim să venim aici, îmi doresc să profite de fiecare secundă, de orice experiență, așa cum face acum.
Sursa foto: Unsplash
