D'ale mamei

Vine o zi

Vine o zi

Vine o zi când te privești în oglindă și poate-ți descoperi un rid fin, de care nu știai, un fir de păr alb, un chip atât de familiar, care zi de zi te-a privit înapoi din oglinda agățată de perete. Vezi în ochii aceia copilul, femeia, mama, roluri prin care ai trecut sau treci în acest moment. Iar dacă îi închizi, parcă dai limbile ceasului înapoi, la fel și filele din calendar, și retrăiești rând pe rând clipe, emoții. Te cuprind cu parfumul și culoare lor, cu gustul de neuitat, cu texturile lor aparte, cu muzica lor inconfundabilă. E o îmbrățișare caldă.

Ce o să vezi când închizi ochii pentru câteva clipe, mamă? Ce vrei să-ți treacă prin întreaga ființă, prin fiecare celulă, prin vene? Ce amintiri vrei să porți cu tine, cusute de pereții sufletului o viață întreagă? Ce crezi că o să te mângâie peste ani și ani, când vei pune din nou geană pe geană pentru câtvea clipe, ca să te cufunzi puțin în amintiri?

Cred că brațele tale ce cuprind un pui de om, nasul tău afundat în părul său catifelat, diminețile în care mergeați încet spre parc, de parcă timpul nu ar fi existat, ținându-vă de mână, oprindu-vă ca să mirosiți o floare, să descoperiți unde merge o furnică, să ascultați cântecul unei păsări ce stă ascunsă printre frunzele unui copac, momentele în care stăteați împreună pe jos și desenați cu creta pe asfalt, când se lipea cu spatele mic de pântecul tău, care cândva i-a fost casă, și adormea imediat, simțind căldura și iubirea ta, clipele în care se cuibărea la tine în brațe, când reușeai să îi aduci liniștea, să îi ștergi lacrimile, să îi desenezi un zâmbet mare pe buze, când credea că dacă vă urcați pe scară puteți lua soarele sau luna de pe cer și să vi le prindeți în păr, când mânca ciorba aia făcută de tine și o sorbea cu atâta poftă și-ți spunea „mmmm, ce bună e! E perfectă!”, când îți dansa inima în piept văzându-i chipul după câteva ore în care a stat cu bunicii sau la grădiniță ori la școală, când culegea flori și ți le dăruia, când îți făcea surprize, când lipseai câteva secunde și când te întorceai descopereai desene pe pereți, făcute pentru tine, când vă băgați sub pătură și citeați seara povești, când îți spunea că te iubește, când vă jucați de-a v-ați ascunselea, vedeai unde este, mai și râdea în hohote, iar tu te prefăceai că nu știi unde e și continuai să îl cauți, când săreați împreună în lacuri, când îți șoptea la ureche un secret, când îți mângâia obrajii reci, când îți pupa fruntea încruntată, când îi suflai pe râni ca să treacă și atât de multe astfel de momente adunate ca niște perle pe firul timpului, cred că astea sunt cele mai puternice și minunate amintiri pe care le poți avea. Și la fel și copilul tău. Voi. Împreună. La bine și la greu. Mereu.

Vine o zi în care îți dai seama că astea sunt bucuriile vieții. Să fiți împreună, bine, sănătoși, să mergeți alături unul de altul pe drumul vieții, printre ani și ani. Restul contează mai puțin. Restul se rezolvă, se repară, se găsește, se construiește, se obține cumva, cândva. Dar restul ăla e pe plan secund.

Sursa foto: Pexels (Tima Miroshnichenko)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *