6:00 dimineata. Suna alarma. Adorm. 6:30. Vreau, nu vreau, trebuie sa cobor din pat. Venise ziua! Cu un nod in stomac, incepem toti activitatile. Asa incepe ziua in care s-au intamplat multe.
Plec tarziu de acasa, merg grabita spre salon si inainte sa ajung acolo, vad cu coada ochiului cum cade ceva pe langa mine. De sus, evident. Ridic privirea. Un porumbel mandru tare de el, tocmai facuse o treaba care daca ateriza pe capul meu, in ziua aia, cred ca… nu stiu cum as fi reactionat.
Ajung la salon, ma simteam de parca tocmai participasem la un maraton. Ma preia o doamna pentru machiaj. Vaaai, frumos a mai lucrat! Imi placea. M-a asigurat femeia ca machiajul o sa reziste mult, ca-si merita banii. Bla! Bla! Bla! Suuuper!
Merg la coafat. Dupa aproape o ora, cateva zeci de agrafe si atat de mult fixativ incat nu credeam ca ma mai dezlipesc de pe scaun, pot pleca acasa. Merg cu grija sa nu se strice frumusetea de machiaj si evident fata mea cea noua. Misc cu atentie capul ca sa nu sara vreun fir de par de la locul lui.
Ajung acasa. Stau un pic. Deja vad ca se scurge machiajul. Incerc sa-l retusez. Nu pot. Se prelingea, dar nu se desprindea de pe fata mea. O fi fost de vina fixativul care-mi ajunsese si in gat. Fie. Il las asa. Nu e grav. Dar simt ca si parul incepe sa se lase, desi nu aveam o coafura complicata. Ma uit in oglinda. Asa e! Se lasa, parul, se scurge machiajul.
Asta e! Trec peste. Nu arata chiar rau. Încă!
I se face foame copilului, merg la bucatarie sa ii pregatesc laptele, lovesc biberoul, se varsa totul pe aragaz, pe jos, aratandu-mi ca universul are un simt al umorului tare dezvoltat in momentele in care te grabesti. Imi inghit un cuvant urat ce-mi statea pe limba si rezolvam. Unul sterge pe jos, altul aragazul, altul prepara laptele.
Ma imbrac, vine fotograful. Iau pantofii, si surpriza! Alta. Pantalonii scurtati nu erau chiar scurtati. Fusesera candva, dar se desprinsese materialul. Bun! Nu-i nimic. Cu machiajul mai scurs, cu parul mai lasat, ma dezbrac ca sa remediem problema cu pantalonii. Ce daca mai era un pic pana plecam la biserica si trebuia sa facem si poze? Trebuia sa remediem si problemele create de cei pe care i-am platit ca sa le creeze, nu?
Se rezolva toate, ne pozam, ne filmam, plecam la biserica. Nu stiam ce sa fac mai intai. Nu ca s-ar fi derulat totul prea repede la inceput, dar habar nu aveam cum se procedeaza in astfel de situatii. Si aveam atatea emotii incat nici rudele nu le vedeam, desi saracii oameni venisera de la multi kilometri distanta la eveniment. Cand intram in biserica, mi se cam rupe filmul. Stiu doar atat: copilul plange, rau, invitatii vorbesc, unul dintre preoti se enerveaza, le atrage atentia. Copilul nu voia sa stea in cristelnita, cum voia preotul, asa ca o baga cu capul in apa. Panica geneala. N-am prins momentul. Mai bine! Cred va mi se facea rau. Din graba si greseala si un pic de neatentie e lovita cea mica usor la cap de cele ce au preluat-o dupa ce a iesit din apa. Panica! Iar! Imi venea sa o iau in brate si sa plec de acolo. Ma abtin, imi revin. Totul bine. Dupa ce o imbracam, o iau in brate si se linisteste. Pot sa respir din nou.
Picioarele-mi sunt amortite de la tocuri. Le arunc imediat ce ajung la restaurant.
Facem poze, e admirat copilul. Machiajul meu e aproape de pamant, dar nu s-ar sterge nici cu slujbe. Parul e vai de el. Dar incep sa ma relaxez. Picioarele mi se refaceau in tenisi, oamenii se distrau si nu s-au speriat se fata mea ce arata de parca am plans trei zile si trei nopti. Inseamna ca nu aratam chiar asa rau. Si ziua s-a terminat asa cum a inceput. Imediat, fara sa realizam parca in totalitate ce se intampla.
Ajung acasa de parca m-as fi trezit dintr-o betie si uitasem sa-mi inlatur machiajul sau sa-mi aranjez parul. Sper ca fotograful si videograful sa ma fi surprins din unghiuri favorabile, adica de la cel putin un kilometru distanta sau din spatele peretilor. Altfel nu stiu cum o sa reactionez cand o sa vad pozele si filmarea. Daca mai pun la socoteala si horele in care vrand-nevrand am intrat, e clar!
Sursa foto: Pixabay
Lucruri pe care sa nu le spui niciodata copilului
Cum se schimba scutecul bebelusului. Ghid pentru parinti
6 lucruri de evitat in timpul sarcinii
Scrisoarea fiicei catre mama ei: „Mai naste-ma, mama, o data”
